Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților recomandă credincioșilor să nu ofere sume de bani pentru presupuse mănăstiri, schituri ori biserici, unor persoane care se folosesc ilegal de haina de preot


Intră acum și în grupul de

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a transmis, joi, recomandări credincioșilor pentru evitarea înșelăciunii în numele Bisericii

„Filantropia reprezintă o latură importantă a activității Bisericii și fiecare creștin (cleric sau laic) este îndemnat să arate prin fapte iubirea față de aproapele.  Există, din păcate, și situații când persoane neafiliate Bisericii solicită ajutor în numele acesteia, însă în scop personal. Acest lucru este demonstrat și prin înregistrarea unor plângeri referitoare la cazuri de înșelăciune provocate de anumite persoane care s-au folosit de haina preoțească pentru a obține anumite sume de bani pe diferite căi”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, Biserica nu încurajează cerșetoria, care întreține un lanț vicios, însă încurajează ajutarea semenilor aflați în situații vulnerabile, recomandând discernământ atunci când vrem să facem fapte de milostenie.

„Cei care doresc să sprijine activitățile Bisericii (ctitorire, restaurare, pictură, îmbunătățiri) sunt sfătuiți să ia legătura direct cu beneficiarul (preot paroh/stareț/econom) pentru a evita situațiile în care persoane rău intenționate doresc să profite de buna credință a binefăcătorilor.Orice activitate de strângere de fonduri sau bunuri pentru biserici, schituri, mănăstiri, cazuri sociale etc. este aprobată de către chiriarh și luată în evidență de sectoarele de resort, emițându-se în acest sens documente justificative”, subliniază Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Totodată, se menționează că în vederea întăririi disciplinei și pentru evidența personalului monahal, respectiv clerical, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a eliberat legitimații pentru fiecare persoană care activează în cadrul eparhiei conținând informații esențiale (nume, parohie/mănăstire), ce permit identificarea celui care o deține.

De aceea, arată Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, pentru a evita situațiile neplăcute, constituie o datorie morală sesizarea cazurilor de cerșetorie sau înșelăciune în numele Bisericii fie Protopopiatului pe raza căruia se petrece acțiunea, fie Centrului Eparhial, utilizând adresa de email: [email protected]

„Așadar, credincioșii să nu ofere sume de bani pentru presupuse mănăstiri, schituri ori biserici, persoanelor care fac uz în mod ilegal de haina clericală”, se arată în finalul comunicatului de presă.


Intră acum și în grupul de