Prefectul de Suceava se întoarce la vechiul loc de muncă după incendiul de la Palatul Administrativ. Prefectura se mută la Muzeul de Istorie, iar Consiliul Județean în Casa Prieteniei


Intră acum și în grupul de

Autoritățile județene sucevene s-au întâlnit, sâmbătă seara, pentru a stabili care sunt următorii pași de urmat pentru funcționarea celor mai importante instituții din județ, respectiv Consiliul Județean Suceava și Prefectura Suceava după ce Palatul Administrativ a fost afectat puternic de un incendiu.

Astfel, în urma discuțiilor, s-a stabilit că Prefectura Suceava se va muta în spații ale Muzeului de Istorie al Bucovinei, iar Consiliul Județean în Casa Prieteniei, clădire din Parcul Central care este folosită în prezent de Direcția de Drumuri și Poduri și de partenerii externi ai județului Suceava.

În fapt, noul prefect de Suceava, Iulian Cimpoeșu, se întoarce la vechiul loc de muncă de la Muzeul de Istorie, la doar câteva zile de când a preluat funcția, numai că acum în calitate de șef al instituțiilor deconcentrate decât cea de specialist în conservare.

Acțiunea de mutare a celor două instituții va începe încă de duminică.

Autoritățile județene sucevene consideră că în condițiile actuale clădirea nu mai prezintă siguranță în exploatare și că va fi necesară o reabilitare a construcției.

Astfel, după ce se va încheia faza de cercetare la fața locului privind cauzele care au generat incendiul urmează să fie îndepărtate toate elementele care pot pune în pericol clădirea și zona adiacentă.

Ulterior urmează să fie efectuată o expertiză a clădirii, apoi o evaluare a costurilor de reabilitare, un studiu de fezabilitate și proiectul tehnic, după care urmează să fie ca lucrarea să fie scoasă la licitație în vederea execuției în condițiile în care vor exista fondurile necesare.

Se estimează procedurile ar dura un an după care să înceapă efectiv lucrările de reabilitare care vor fi executate însă în condiții speciale pentru că este vorba de o clădire de patrimoniu.

Costurile ar putea să depășească mai multe milioane de euro.

De menționat este că pe lângă Consiliul Județean și Prefectură, de această situație vor fi afectați și parlamentarii de Suceava care au birouri în clădirea Palatului Administrativ.


Intră acum și în grupul de