Intră acum și în grupul de
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, a anunțat că o comisie de cercetare de la fața locului, compusă din specialiști IPJ, Poliție Criminalistică, ISU și specialiști pe rețele electrice, a stabilit faptul că incendiul de la Palatul Administrativ a izbucnit în zona unuia dintre grupurile sanitare de la nivelul mansardei.
„Cauza probabilă de izbucnire a acestuia a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect”, a spus Găleată.
El a menționat că focul s-a extins în zona podului, care era puternic ventilat de golurile de aer și în care se afla o cantitate mare de materiale combustibile, în special lemn, astfel încât s-a produs o ardere generalizată, într-un timp foarte scurt și că inclusiv vântul puternic a fost factor favorizant în dezvoltarea flăcărilor.
Potrivit lui Găleată, s-a efectuat și o evaluare preliminară a clădirii și s-a observat că parterul și primul etaj sunt puțin afectate și că este posibil, ca în perioada imediat următoare, spațiile de la nivelul parterului să poată fi reutilizate.