Intră acum și în grupul de
Agenţii de intervenţie de la o societate de profil din Suceava s-au luat la bătaie duminică, în zori la un restaurant din afara Sucevei. Potrivit IPJ Suceava, în jurul orei 04.36, prin „S.N.U.A.U. 112” s-a sesizat faptul că la un restaurant din comuna Şcheia a izbucnit un scandal. Echipa operativă deplasată la faţa locului nu a găsit nici o persoană din cele implicate în scandal, iar din cercetări s-a stabilit faptul că între A. Adrian, de 30 ani, M. Daniel, de 28 ani, ambii localnici, M. Andrei, de 24 ani, din municipiul Suceava, C. Lucian, de 22 ani, din comuna Dărmăneşti pe de o parte şi C. Berariu, de 27 ani, din municipiul Suceava, P. Ştefan, de 22 ani, B. Alexandru, de 23 ani, ambii din municipiul Botoşani, N. Constantin, 34 ani din municipiul Suceava, toţi agenţi de intervenţie la o societate de profil din Suceava, a izbucnit un scandal pe fondul unui incident mai vechi care a avut loc între persoanele implicate.
De asemenea în urma conflictului a rezultat vătămarea corporală a lui C. Berariu, care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul de „traumatism cranio cerebral prin agresiune, plagă tăiată hemitorace drept posterior şi plagă contuză fronto-temporară stânga”, fără internare.
Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de „lovire sau alte violenţe”, „distrugere” şi „ultraj contra bunelor moravuri”.