Altercatie intr-un bar din Stroiesti (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Duminică seară, a avut loc o altercaţie între patronul unui bar din comuna Stroieşti şi un localnic. Potrivit IPJ Suceava, în jurul orei 22.00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Ilişeşti au fost sesizaţi de V. Constantin, de 35 ani, din comuna Stroieşti, administrator al unui bar din localitate, despre faptul că M. Vasile, de 25 ani, din comuna Şcheia, în jurul orelor 21.00, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice a provocat scandal în bar tulburând ordinea şi liniştea publică.

În jurul orei 21.00, în timp V. Constantin se afla la o masă împreună cu mai multe cunoştinţe, a intrat în bar M. Vasile, care fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a apropiat de masă cu intenţia de a provoca scandal, patronul solicitându-i să se liniştească, dar bărbatul i-a pulverizat în faţă un jet de spray lacrimogen. În acelaşi timp proprietarul barului l-a prins pe suspect cu mâna de haină pentru a se apăra, moment în care a observat că M. Vasile a scos un cuţit dintr-un buzunar al gecii probabil cu intenţia de a-l folosi, fapt pentru care administratorul societăţii l-a lovit cu pumnul peste faţă, pentru a se apăra.

Administratorul societăţii a declarat poliţiştilor că imediat după aceasta a încercat să se şteargă la ochi din cauza usturimii provocate de spray, iar când a luat mâna de pe geaca lui M. Vasile acesta a căzut, lovindu-se la cap de gresia din local. M. Vasile a părăsit imediat localul, însoţit de B. Onoriu din comuna Şcheia, acesta din urmă neavând nici o implicare în eveniment, după care s-au urcat într-un autoturism şi au părăsit locul evenimentului.

În urma verificărilor efectuate s-a aflat că M. Vasile s-a prezentat singur la UPU a Spitalului de Urgenţe „Sf. Ioan cel Nou” Suceava sub influenţa băuturilor alcoolice şi că prezenta un traumatism în zona feţei, fapt pentru care a fost internat, fiind în afara oricărui pericol.

M. Vasile se află sub interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu, fiind suspect de comiterea mai multor infracţiuni de furt, comise pe raza comunei Şcheia, fapt pentru care urmează a fi prezentat la Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă, respectiv de a i se revoca măsură de a nu părăsi localitatea.

Poliţiştii au întocmit dosarul penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, „portul ilegal al cuţitului” şi „lovire şi alte violenţe”.


Intră acum și în grupul de