Intră acum și în grupul de
El a mai arătat că Suceava are nevoie de sprijin pentru modernizarea aeroportului, spunând că acesta se adresează unui număr important de persoane, respectiv 1,5 milioane de oameni din judeţele din nord-est (Suceava, Botoşani, Neamţ) şi că există potenţiali clienţi din zona Cernăuţi şi din şapte raioane din Republica Moldova. Flutur a subliniat că aeroportul trebuie modernizat pentru că Suceava este şi zonă turistică şi că are potenţial de transporturi cargo care nu pot ateriza pentru că pista nu permite.
Totodată, preşedintele CJ Suceava a solicitat fonduri pentru construcţia unei săli polivalente la Suceava, spunând că sunt sportivi de performanţă, iar echipa de handabal joacă în liga Campionului. De asemenea, Flutur a cerut alocarea de bani şi pentru modernizarea drumului european E 85, între municipiul Roman şi graniţa cu Ucraina de la Siret.
La rândul său, primarul Sucevei, Ioan Lungu, a solicitat premierului suplimentarea de fonduri pentru şoseaua de centură a municipiului, arătând că, potrivit proiectului, aceasta trebuia finalizată în 36 de luni şi că deja au trecut doi ani de când se lucrează.
În cadrul întâlnirii, prefectul de Suceava, Sorin Popescu, a solicitat premierului sprijin pentru transferul Parcului Şipote de lângă Cetatea de Scaun din proprietatea RNP în cea a Consiliului Local Suceava, arătând că acest parc ar trebui administrat de municipalitate. El a arătat că va transmite Guvernului documentaţia necesară în acest sens, iar premierul Emil Boc i-a spus că această situaţie va fi analizată de Guvern.
Totodată, premierul le-a spus autorităţilor locale sucevene să urmărească investiţiile pentru a fi duse la bun sfârşit şi le-a reamintit că până la 31 martie trebuie depuse solicitările pentru programul de case pentru specialişti. El a spus că pentru acest an vor fi finanţate 25.000 de locuinţe în mediul rural, prin acest program, şi că se merge pe principiul “primul venit, primul servit”.