CL Suceava aprobă regulamentul de închiriere a trotinetelor electrice: Utilizatorul trebuie să aibă cel puțin 16 ani, să fie acceptat în sistemul EcoRide. Prețul este de 0,4 lei/minut, iar viteza maximă recomandată de 15 km/h

Consiliul Local Suceava urmează să dezbată și să supună aprobării în ședința din 25 martie Regulamentul de funcționare a serviciului de închiriere al trotinetelor electrice achiziționate de municipalitate.

Potrivit proiectului inițiat de viceprimarul Lucian Harșovschi, trotinetele pot fi închiriate în intervalul orar 7:00-21:30, tariful de pornire va fi de 0,5 lei și 0,4 lei/minutul de folosire, dar nu mai mult de două ore.

În cazul în care utilizatorul parchează trotineta în stand prețul se reduce la 0,30 lei/minut.

Conform regulamentului, pentru a putea deveni utilizator o persoană va trebui să descarce și să instaleze pe smartphone aplicația Suceava-EcoRide, să completeze cu numărul de telefon pentru a primi un cont de activare provizoriu după care va completa adresa de e-mail urmând să trimită o fotografie cu cartea de identitate sau pașaport și un selfie prin care dovedește că este aceeași cu persoana din cartea de identitate.

Administratorul serviciului va analiza în termen de 48 de ore corectitudinea datelor  și va da acceptul pentru activarea finala a contului.

După obținerea statutului de utilizator acesta trebuie să știe că durata de folosință a trotinetei este de maximum două ore sub sancțiunea suspendării serviciului.

Trotinetele se blochează și deblochează numai prin intermediul aplicației Suceava – EcoRide, iar deblocarea  trotinetei este posibilă  doar atunci când nivelul  bateriei  este de cel putin  30% cu o folosință ulterioară de aproximativ  15 minute.

Pe parcursul zilei, un utilizator are dreptul să utilizeze un număr nelimitat de trotinete, cu o durată maximă de 2 ore pentru o comandă, dar nu este posibilă ridicarea altei trotinete atât timp cât utilizatorul nu a închis cursa cu trotineta ridicată anterior.

Serviciul de închiriere trotinete va fi disponibil în lunile aprilie – octombrie în funcție de condițiile meteo, iar programul de funcționare se poate modifica în funcție de anotimp.

Conform regulamentuluim închirierea de trotinete nu poate fi utilizată de persoanele care nu au împlinit 16 ani, pentru transportul de pasageri sau animale de companie, pentru transportul de substanțe inflamabile, explozive, toxice sau periculoase, pentru a participa la curse de trotinete sau evenimente de testare a trotinetelor, pentru a fi subînchiriate la terți; în situații de vânt puternic, furtuni sau prin apă, de persoane  care sunt  sub influența  alcoolului,  a drogurilor,  a substanțelor  psihoactive,  a produselor ori substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora ori de persoane care depășesc greutatea de 100 kg, conform recomandărilor de utilizare.

Utilizatorii sunt obligați să cunoască instrucțiunile de utilizare afișate în standurile de trotinete,să respecte reglementările privind traficul rutier, să folosească trotineta doar pe raza stabilită prin aplicație, să folosească trotineta doar pentru transport, să se deplaseze numai pe pista pentru biciclete sau, în lipsa acestei piste, pe trotuare cu o lățime corespunzătoare sau pe sectoarele de drum unde este permisă circulația bicicletelor, dar nici să nu distrugă sau să înstrăineze trotineta.

Utilizatorului i se recomandă să nu depășească viteza de 15 km/h pentru siguranța sa și a trotinetei.