A accidentat grav o femeie chiar dupa ce i-a fost retinut permisul


Intră acum și în grupul de

La câteva ore după ce poliţiştii i-au reţinut permisul, un şofer profesionist a accidentat grav o bătrână şi a plecat lăsând maşina la locul accidentului. Potrivit IPJ Suceava, joi în jurul orei 17.25, în interiorul localităţii Ulma, pe DJ 209G, T. Gheorghe de 30 ani, din localitate, posesor al permisului de conducea pentru categoriile „A, B, BE, C şi CE” din anul 2002 şi care a fost reţinut în aceeaşi zi în jurul orei 12.30 fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie, în timp ce conducea autoturismul, din cauza faptului că nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta pe un carosabil acoperit cu gheaţă a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a accidentat-o grav pe I. Veronica de 70 ani, localnică, care circula din sens opus pe marginea drumului.

Conducătorul auto a părăsit locului accidentului abandonând autoturismul la faţa locului.

Acestuia i s-a întocmit dosar penal care va fi soluţionat procedural.


Intră acum și în grupul de