Prefectul Iulian Cimpoeșu prezintă principalele probleme cu care s-a confruntat în prima lună de mandat: relocarea birourilor, problemele cu examenul pentru permisul auto, greva minerilor sau tăierile ilegale de lemn


Intră acum și în grupul de

Prefectul USR al județului Suceava, Iulian Cimpoeșu, a făcut, luni, un raport al activității la o lună de la preluarea mandatului precizând că următoarele raportări le va prezenta, cel mai probabil, trimestrial.

El amintește că la început de mandat a fost confruntat cu nefericitul incident de la Palatul Administrativ, prin care Instituția Prefectului a fost nevoită să-și reloce birourile în alt spațiu – respectiv Muzeul Național al Bucovinei, dar că activitatea a continuat în linie normală, fără întreruperi, deși a fost depus un efort suplimentar considerabil din partea tuturor angajaților Instituției Prefectului.

Vă prezentăm integral raportul de activitate făcut de prefect după o lună de mandat:

„Continua starea de alertă datorată pandemiei de Covid 19 a avut ca rezultat și întrunirea aproape zilnică (online sau fizic) a Comisiei pentru Situații de Urgență.  Pentru diminuarea impactului generat de riscul epidemiologic la nivelul județului Suceava, în contextul ultimelor acte normative incidente în domeniul pandemiei de Covid-19 și ca urmare a analizei incidenței cazurilor pozitive la mia de locuitori în județul Suceava au fost convocate, astfel, 21 de ședințe ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în urma cărora s-au adoptat 30 de hotărâri.

• În data de 12.03 am participat la vizita ministrului Dezvoltării, Atilla Cseke, pentru obiective și investiții la Spitalul Județean de Urgență „Sfîntul Ioan cel Nou” Suceava și la Palatul Administrativ, pentru constatarea dezastrului provocat de incendiu. Întâlnirea a fost urmată a doua zi de o ședință de lucru cu primarii municipiilor și orașelor din județul Suceava, la Fundu Moldovei, alături de ministrul Dezvoltării, Administrației și Lucrărilor Publice, dl. Attila Cseke, de președintele Consiliului Județean Suceava, dl. Gheorghe Flutur, de parlamentari suceveni.

• În urma declanșării acțiunilor de protest de la minele de uraniu de la Crucea și Botușana, am dialogat zilnic atât cu reprezentanți ai minerilor, ai conducerii CNU Crucea, cât și cu Virgil Daniel Popescu, ministrul Energiei, pentru rezolvarea/detensionarea situației, iar pe 22.03. am mers la fața locului, în ambele puncte de lucru, pentru discuții cu minerii. De asemenea, am trimis reprezentanți ai jandarmeriei la fața locului pentru asigurarea ordinei publice și am asigurat, prin ISU, câte un echipaj medical în punctele de lucru pe întreg parcursul protestului.

• Și deblocarea activității din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Suceava a fost pe agenda de lucru a prefectului. Ca urmare a demisiei subcomisarului Alexandru Duțuc, a fost numit șef al SPCRPCÎV Suceava inspectorul principal de poliție Andrei Viorel Donciu. În urma analizei realizate la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, s-a decis ca din data de 16.04.2021 să înceapă examinarea cursanților de la categoria A, în municipiul Suceava, urmând ca din luna iunie să înceapă examinarea pentru categoria A și în restul municipiilor din județ. Pentru restul categoriilor, conform ordinului prefectului, examinarea practica se va face doar în municipiul Suceava. De asemenea, SPCRPCÎV face eforturi pentru reducerea termenelor pentru șoferii profesioniști, categoriile C, CE, D.

• În această perioadă au avut loc două ședințe ale Centrului Local de combatere a Bolilor Suceava privind aplicarea Planului de Măsuri în zona de protecție și cea de supraveghere ca urmare a apariției focarelor de pestă porcină în localitățile Rotopănești și Marginea.

• În data de 30.03.2021 am avut o primă întâlnire, la sediul Gărzii Forestiere Suceava cu Mihai Gășpărel, inspectorul șef al instituției. Au fost discutate o parte din probleme de pe agenda silvică a județului, începând de la exploatarea lemnului în condiții de legalitate, continuând cu găsirea celor mai bune soluții de colaborare cu activiștii de mediu, cu înființarea, la nivel central, al „Scutului pădurilor”, dar și probleme legate de fondul cinegetic sau chiar de resursa umană insuficientă. Dialogul va continua pentru găsirea și implementarea, în județul Suceava, a celor mai bune soluții în acest domeniu.

• În data de 31.03.2021, a avut loc ședința Colegiului Prefectural organizat la nivelul Județului Suceava. În cadrul ședinței am prezentat Planul de acțiuni pentru anul 2021 în vederea realizării în județul Suceava a obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare 2020 – 2024. Acesta a fost structurat pe 15 capitole și cuprinde 164 obiective, cu 508 acțiuni, transmise de serviciile publice deconcentrate de la nivelul județului Suceava, care au avut în vedere direcțiile de acțiune pentru fiecare domeniu de activitate cu impact major în dezvoltarea economică a județului. Instituția Prefectului va monitoriza semestrial modul de implementare a fiecărei acțiuni propuse pentru realizarea obiectivelor și va acorda sprijin acolo unde vor fi întâmpinate dificultăți.

• Numai în luna martie au fost emise 58 de Ordine ale Prefectului;

• Am participat la mai multe ședințe de lucru în sistem de videoconferință, printre care:

– Ședință în sistem video cu privire la modificările intervenite la structura organizatorică a Instituțiilor Prefectului (ANFP);

– Ședință în sistem video cu privire la coordonarea activității la nivelul Instituției Prefectului (ANFP);

– Ședință în sistem videoconferință privind vaccinarea împotriva Sars-Cov-2 (CNSU);

– Ședință în sistem videoconferință privind ”Ziua Pașaportului Românesc” (MAI);

– Ședință în sistem videoconferință privind Bilanțul Ministerului Afacerilor Interne pe anul 2020 (MAI).”

Prefectul menționează că la toate acestea se adaugă sutele de documente (mai ales pe linie de verificare a legalității și pe linie de fond funciar, dar și multe petiții venite dinspre cetățeni) care necesită și ele atenția prefectului câteva ore pe zi.


Intră acum și în grupul de