Un tânăr din Vicovu de Sus a fost reținut de polițiști. Acesta, băut și fără permis, a fost implicat într-o tamponare și a făcut scandal


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 21 de ani din Vicovu de Sus, care a condus băut și fără permis un autovehicul și a fost implicat într-o tamponare făcând scandal a fost reținut de polițiști.

Astfel, vineri după amiaza, polițiștii au fost sesizați prin 112 de un bărbat din Frătăuții noi că a implicat într-o tamponare pe raza comunei și a declarat că în timp ce conducea autoutilitara marca Ford Transit, pe DC Vuliva pe raza comunei Frătăuții Noi, în apropierea intersecției denumite popular ”Crucea drumului”, a efectuat semnal pentru schimbarea direcției de mers către dreapta, moment în care a fost lovit în partea din spate de un autoturism marca VW Sharan, condus de un tânăr.

Cei doi șoferi au coborât din vehicule, moment în care între aceștia a izbucnit un conflict spontan, motiv pentru care bărbatul din Frătăuții Noi a sunat la 112.

Conducătorul autoturismului marca VW Sharan văzând aceasta, s-a urcat la volan și a părăsit locul accidentului.

  În urma verificărilor efectuate pe raza comunei Frătăuții Noi, a fost identificat conducătorul autoturismului marca VW Sharanîn persoana lui Gheorghe B. (21 ani) din orașul Vicovu de Sus.

               Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în urma interogării în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat faptul că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În acest caz s-a dispus reținerea suspectului pentru o perioadă de 24 de ore urmând să fie prezentată procurorului de caz pentru dispunerea de măsuri preventive.

Polițiștii urmează să facă cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.


Intră acum și în grupul de