667 cazuri de Covid-19 evoluează în 91 localități din județul Suceava. Din 901 teste făcute în ultimele 24 de ore, infecția a fost confirmată la 40 persoane

În județul Suceava sunt 667 cazuri Covid-19 în evoluție, a anunțat marți, 13 aprilie, Prefectura Suceava. Ieri, în județ erau înregistrate 670 cazuri.

Sursa citată precizează că din cele 114 localități sucevene: 23 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 24 au câte un caz în evoluție, 31 au sub cinci cazuri în evoluție, 22 au sub zece cazuri în evoluție iar 14 au peste zece cazuri în evoluție.

În același timp, în carantină se află 1061 suceveni, din care 175 intrați în ultimele 24 de ore. În izolare sunt 508 persoane, din care 24 intrate în ultimele 24 de ore. Totodată, numărul total de persoane testate până în prezent este de 190.447. În ultimele 24 de ore au fost testate 901 persoane, iar potrivit GCS, în 40 cazuri s-a confirmat infecția cu noul coronavirus.

loading...