O femeie a fost rănită după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod la Dumbrăveni. În urma impactului mașina a luat foc. Acul vitezometrului a rămas blocat la 150 km/h

O femeie de 43 de ani a fost rănită, sâmbătă dimineața, după ce a intrat cu mașina pe care o conducea într-un cap de pod la Dumbrăveni, pe drumul spre Verești, iar din cauza impactului a izbucnit un incendiu la autoturism care a fost stins până la sosirea echipajelor de intervenție.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată a explicat că o mașină a intrat într-un cap de pod în Dumbrăveni, în care a fost implicată o singură persoană, o femeie de 43 de ani.

La sosirea pompierilor, autoturismul nu mai ardea, iar femeia care s-a aflat la volan era în afara mașinii, a fost preluată de echipajul SMURD TIM, care i-a acordat îngrijiri medicale la fața locului după care a fost transportată la spital.

Potrivit imaginilor ISU de la fața locului, acul vitezometrului mașinii implicate în accident s-a oprit la 150 km/h.

În zonă au intervenitn pompierii militari cu o autospecială de stingere, una pentru descarcerare și ambulanța SMURD TIM.

loading...