Intră acum și în grupul de
Prorectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava prof.univ. dr. Mihai Dimian, a declarat, joi, la Subiectul Zilei de la News Bucovina că nu agreează propunerea ca studenții nevaccinați împotriva Covid-19 să vină la cursuri cu combinezoane, așa cum s-a propus, arătând că USV a aplicat de la începutul anului universitar măsuri corecte privind limitarea răspândirii virusului și că s-a constatat că rata de infectare între studenții care au rămas în campus a fost mai mică decât a celor care au învățat de acasă, online.
„Măsurile de protecție trebuie să continue într-un mod argumentat, într-un mod optim”, a spus Mihai Dimian.
El a spus că USV a dovedit ce se poate face în campus cu măsurile existente, fără combinezoane, dar respectând într-o mare măsură această purtare a măștii în interior și aplicarea variantelor de interior de limitare a interacțiunii.
„Sunt anumite măsuri care aplicate prost dau și rezultate proaste. Ventilația camerelor dacă o faci cu aer condiționat și recirculi aerul din aceeași încăpere nu înseamnă că ai realizat aerisirea. Folosirea lămpilor cu ultraviolete:noi le folosim în sălile de curs și laborator, dar trebuie să lași apoi o jumătate de oră-o oră aerul să circule, creezi ventilația naturală și realizezi o dezinfecție a locului respectiv fără eventuale efecte negative”, a spus prorectorul USV.
El a menționat că principala problemă în campus nu este cea legată de sălile de curs și laborator, ci cea din cămine pentru că sunt trei-patru studenți în cameră, interacționează pe holuri, în spații comune situație care poate conduce la o răspândire accentuată a virusului.
„Rata de infectare în campus a fost aproape la jumătate decât cea din oraș. Am comparat studenții care veneau să se cazeze în cămin cu cei care stătuseră în cămin șapte săptămâni. Cei care stăteau în cămin aveau o anumită rată de infectare, iar cei care veneau din exterior și doreau să se cazeze în cămin trebuiau să facă testul, iar acea testare pe moment genera un număr de cazuri. Comparativ, constatam că rata de infectare a celor care stătuseră acasă on-line era mai mare decât a celor din campus”, a spus Mihai Dimian.
El a adăugat că nu are o explicație științifică a acestui fapt, explicând însă că în cămin interacțiunile erau limitate și studenții nu aveau voie să plece acasă în week-end tocmai pentru a elimina interacțiunile cu alte medii, iar la ore poartă mască și respectă distanțarea fizică, în timp ce este normal pentru cei care stau acasă să interacționeze mai mult și să respecte mai puțin limitările.
Studenții care nu s-au vaccinat ar putea să fie obligați să poarte combinezon atunci când merg fizic la cursuri practice sau ore de laborator, din toamnă, susține Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a precizat că unele universități iau în calcul această variantă.
Intră acum și în grupul de