Detaliile accidentului în care un adolescent din Arbore a murit la Clit. Mașina în care se afla a intrat într-un tractor care a pătruns pe drumul național de pe un drum comunal

Poliția Suceava a stabilit circumstanțele în care s-a produs accidentul de sâmbătă seara pe raza localității Clit.

Astfel, în jurul orei 21.00, un tânăr de 20 de ani din comuna Sucevița, conducea autoturismul marca Audi A4, pe DN 2 E, de pe raza localității Clit, având direcția de deplasare dinspre comuna Marginea înspre orașul Solca.

În partea din dreapta față se afla, în calitate de pasager, Andrei Băcilă, de17 ani, din comuna Arbore.

La un moment dat autoturismul condus de tânărul din Sucevița a intrat în coliziune cu tractorul agricol prevăzut cu disc și grapă, condus de către  un localnic de 25 ani care a pătruns pe DN 2 H de pe un drum comunal.

În urma impactului autoturismul marca Audi a fost proiectat în șanțul de pe partea stângă a direcției de deplasare și apoi într-un stâlp.

Pasagerul din partea dreapta a autoturismului, Ion Andrei Băcilă a fost proiectat din autoturism suferind vătămări grave, iar în urma manevrelor de resuscitate efectuate de către cadrele medicale ajunse la fața locului, în jurul orei 22:20 a fost declarat decedat.

Șoferul mașinii a suferit vătămări corporale ușoare fiind transportat la Spitalul Municipal Rădăuți unde a fost diagnosticat cu ,,contuzionat accident rutier, contuzie coloană cervicală, contuzie toraco-abdominală”

Conducătorul tractorului agricol nu a suferit vătămări în urma accidentului rutier.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.

În acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de ,,ucidere din culpă” și ,,vătămare corporală din culpă”.

loading...