Prefectul Iulian Cimpoeșu, contrariat că sucevenii nu se vaccinează împotriva Covid-19. El și-a exprimat surprinderea că nici unitățile HoReCa, serios afectate de pandemie, nu fac demersuri pentru vaccinarea angajaților


Intră acum și în grupul de

Prefectul de Suceava, Iulian Cimpoeșu, a transmis, vineri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural Suceava, conducerilor instituțiilor din județ rugămintea de a se implica în transmiterea, către angajații proprii, a importanței procesului de vaccinare, pentru desfășurarea în condiții cât mai normale a activităților, dar și pentru a preîntâmpina un nou și nedorit val al pandemiei de COVID-19.

Prefectul a spus că a beneficia de efectele unui vaccin în termen atât de scurt de la apariția virusului este un avantaj real, iar imunizarea prin vaccinare este cea mai sigură cale de apărare de care dispunem pentru a limita răspândirea îmbolnăvirii și un pas important pentru reluarea activităților.

De asemenea, prefectul s-a arătat surprins de faptul că deși industria HoReCa a fost serios afectată de pandemie, ba chiar au fost întâlniri între reprezentanți ai acestei și Instituția Prefectului, doar două unități de profil din județ au solicitat echipe mobile de la Direcția de Sănătate Publică, pentru a-și vaccina angajații.

În cadrul ședinței, consilierul din cadrul DSP Suceava Gabriela Băncilă a prezentat o analiză statistică a perioadei aprilie – iunie 2021, prezentând evoluția situației incidenței, a cazurilor testate, confirmate, vindecate, decedate precum și evoluția situației persoanelor aflate în carantina/ izolare în ultimele 3 luni.

A fost realizată și o prezentare a derulării campaniei de vaccinare. În momentul de față sunt 15 centre de vaccinare cu 32 de fluxuri – 1 Astra Zeneca, 4 Moderna, 5 Johnson & Johnson și 22 Pfizer. De asemenea sunt 3 centre mobile: Aeroportul Salcea, Universitatea ”Ștefan cel Mare” și cel de la Vama Siret care este în curs de operaționalizare.

În perioada următoare până la 31.08.2021 fiecare centru de vaccinare organizează echipe mobile cu care se vor deplasa în localitățile în care nu există centre de vaccinare – scopul fiind  ca la finalul lunii august toate localitățile din județ să fie acoperite de o echipă mobilă de vaccinare.

Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava va informa bilunar Instituția Prefectului – județul Suceava, cu privire la activitățile derulate în scopul impulsionării campaniei de vaccinare COVID-19 în județul Suceava, precum și deficiențele constatate pe parcursul desfășurării acestui proces. Instituția Prefectului va monitoriza modul de implementare a fiecărei acțiuni propuse pentru realizarea obiectivelor și va acorda sprijin acolo unde vor fi întâmpinate dificultăți.


Intră acum și în grupul de