Un nevazator s-a ciocnit de un autobuz al TPL

Un nevăzător cu gradul 1 s-a lovit de un autobuz al TPL. Potrivit IPJ Suceava, luni, la ora 07.30, pe strada Calea Obcinilor din Suceava, N. Cătălin Vasilică, de 41 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea un autobuz – transport public călători din direcţia Areni către George Enescu a oprit cu intenţia de a intra în staţia pentru mijloace de transport în comun Obcini. Din cauza faptului că în staţie se mai aflau mijloace de transport în comun, partea din spate a autobuzului a rămas pe trecerea de pietoni instalată la începutul staţiei.

De pe trotuarul opus s-a angajat în traversarea străzii P. Constantin, de 49 ani, localnic, care din cauza faptului că este nevăzător grad 1, s-a lovit de autobuz.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a lui P. Constantin, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, unde în urma investigaţiilor medicale i s-a stabilit diagnosticul: „excoriaţie regiunea frontală”, dar nu necesită pentru vindecare zile de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.