La 100 de ani de la reglementarea profesiei contabile în România prefectul de Suceava a transmis experților contabili și contabililor autorizați suceveni că pot fi model de inspirație și pentru alte sectoare de activitate prin modul în care au acționat în pandemie


Intră acum și în grupul de

La 100 de ani de la înființarea, prin Decret Regal semnat de Regele Ferdinand I, a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, prefectul de Suceava, Iulian Cimpoeșu, a participat la manifestările dedicate celei de-a XVII-a ediții a Zilei Naționale a Contabilului Român, eveniment desfășurat sub sloganul „Tradiție pentru viitor.Evoluăm împreună!”

În cadrul evenimentului a avut loc și festivitatea de premiere a experților contabili și contabililor autorizați care au obținut cele mai bune rezultate la nivel local în activitatea desfășurată în 2020.

Prezent la eveniment, Iulian Cimpoeșu a transmis următorul mesaj experților contabili și contabililor autorizați membri CECCAR la împlinirea unui secol de la momentul reglementării profesiei contabile în România:

„Am onoarea de a evidenția în mod public rezultatele muncii experților contabili și contabililor autorizați din Filiala CECCAR SUCEAVA precum și de recunoaștere și apreciere a performanțele societăților de expertiză contabilă și de contabilitate, și ale experților contabili și contabililor autorizați, pentru aportul acestora la dezvoltarea profesiei și al mediului antreprenorial în interes public. Modul în care ați reușit să transformați provocările în oportunități, în perioada de criză generată de noul coronavirus pe care o traversăm cu toții va  putea constitui model de inspirație și pentru alte sectoare de activitate.

Aşadar, împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România este un prilej de bucurie pentru noi toţi, un moment de legitimă mândrie a tuturor celor care practică această profesie, un moment de cinstire a celor care au asigurat unitatea și-au dat puterea şi resursele necesare dezvoltării contabilității şi a CECCAR în România.

În atmosfera specifică unei aniversări cu atât de bogate semnificații, am plăcutul prilej de a adresa tuturor celor care practică această frumoasă şi importantă profesie sincere felicitări și succes în viitor. ”


Intră acum și în grupul de