Președintele Gheorghe Flutur le-a trimis mesaje de felicitare sportivilor suceveni participanți la Jocurile Olimpice de la Tokyo: Până acum, cu o excepție, toate medaliile obținute de România la Olimpiadă sunt aduse de suceveni


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a transmis joi mesaje sucevenilor ce reprezintă România la Jocurile Olimpice de la Tokyo felicitându-i și transmițându-le, personal, fiecăruia, că toți sucevenii sunt mândri de ei.

„Mă bucur să reamintesc faptul că medaliile obținute de România la actuala ediție a Olimpiadei a sunt câștigate de suceveni, cu o singură excepție. De remarcat și că din cei 101 sportivi din lotul olimpic al României, 21 sunt suceveni”, a spus Flutur.

Președintele Gheorghe Flutur, a ținut să menționeze că îi așteaptă cu drag acasă și că toți sucevenii participanți la Olimpiadă vor fi premiați de CJ Suceava, iar cei medaliați vor fi propuși pentru titlul de cetățean de onoare al județului Suceava.

„Toți medaliații suceveni vor fi propuși pentru titlul de cetățean de onoare la prima ședință a Consiliului Județean cea din luna august și toți sucevenii participanți la Olimpiadă vor fi premiați pentru că nu este puțin lucru să intri în lotul olimpic, mai ales în această perioadă. Să nu uităm de condițiile în care s-au pregătit, fiind un an al pandemiei, o parte din concursurile anterioare s-au desfășurat în condiții deosebite”, a spus Flutur care consideră că în condițiile și restricțiile impuse de pandemie, aceste rezultate și aceste premii sunt cu atât mai valoroase.

Potrivit acestuia, județul Suceava are un potențial deosebit pentru mai multe sporturi de la canotaj, handbal, atletism, rugby sau sporturi de iarnă motiv pentru care va purta discuții cu premierul și cu ministrul Sportului pentru a identifica soluții de finanțare a bazelor sportive din județ, pentru a valorifica potențialul extraordinar și dorința de performanță a tinerilor suceveni.

El crede că este de așteptat ca, în perioada următoare, pe lângă investițiile din Tabăra de la Bucșoaia, în județul Suceava să ajungă un sprijin guvernamental pentru baze de pregătire.

„Pentru că vorbim zilele astea de canotaj evident că ne referim și la baza de la Fălticeni. Se cuvine a fi evidențiat aici un om deosebit, antrenorul Ioan Despa, un tânăr antrenor extrem de devotat, modest și căruia îi datorăm foarte mult în descoperirea, pregătirea și promovarea tinerilor canotori care, iată,  ajung să reprezinte România la cele mai importante competiții. Aici s-au format nu numai performeri olimpici, dar avem în rândurile canotorilor suceveni campioni mondiali, campioni europeni, atât la tineret cât și la seniori”, a spus Flutur.

„Sucevenii aduc României medalii. Cu o singură excepție, până la această dată, toate medaliile obținute la Olimpiadă sunt aduse de suceveni. Este un motiv de mândrie dar în același timp o obligație pentru noi. Suntem mândri de rezultatele lor, îi felicităm și avem în același timp obligația de a asigura condiții bune de pregătire”, a conchis Gheorghe Flutur.


Intră acum și în grupul de