Dr. Alexandru Calancea rămâne coordonatorul județean pentru prevenirea și combaterea infecțiilor cu SARS-CoV-2

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a decis, marți, în ședință extraordinară, ca managerul SJU Suceava, dr. Alexandru Calancea, să rămână coordonatorul județean pentru prevenirea și combaterea infecțiilor cu noul coronavirus.

În cadrul ședinței CJSU Suceava s-au dispus unele măsuri pentru asigurarea rezilienței comunității și de diminuare a impactului tipului de risc, aplicabile pe raza județului Suceava, în scopul limitării și prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, având în verere preconizarea Valului IV al pandemiei de COVID-19 la nivel național.

Astfel, CJSU Suceava a decis că se continuă desemnarea, sub autoritatea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, managerului Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava – dr. Alexandru CALANCEA, să asigure coordonarea integrată cu privire la măsurile care trebuie dispuse la nivelul unităților medicale din sistemul public al județului Suceava, în vederea aplicării unitare a dispozițiilor autorităților publice centrale cu rol principal și de coordonare în prevenirea și combaterea infecțiilor cu coronavirus.

Această hotărâre urmează să fie transmisă Departamentului pentru Situații de Urgență, tuturor membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, tuturor unităților administrativ-teritoriale din județul Suceava, tuturor unităților medicale din județul Suceava, respectiv altor instituţii interesate.