Intră acum și în grupul de
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean şi diagnosticată cu ,,plăgi înjunghiate hemitorace stâng, observaţie pneumo şi hemo torace, plagă în regiunea vertex” , fiind internat la Secţia reanimare, urmând a fi supus unei operaţii chirurgicale.
Medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Suceava a procedat la examinarea victimei concluzionând că viaţa nu i-a fost pusă în pericol, iar pentru leziunile suferite necesită 11 – 12 zile îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate cu suspectul în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe.