Finantare de 9 milioane de euro pentru modernizarea centrului Sucevei (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Timp de doi ani de zile, centrul municipiului reşedinţă de judeţ va fi supus unui amplu program de reabilitare şi modernizare, printr-un proiect în valoare de 9 milioane de euro, finanţat prin POR.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat miercuri că cel mai important proiect promovat de municipalitate prin Planul Integrat de Dezvoltare Urbană prin Programul Operaţional Regional (POR), de reabilitare a zonei centrale a municipiului şi crearea de parcaje subterane, a fost aprobat, iar contractul de finanţare va fi semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului la mijlocul lunii iunie.
Lungu a menţionat că pentru executarea acestor lucrări municipalitatea suceveană va trebui să contribuie cu aproximativ 4,5 milioane de lei, cheltuieli neeligibile, din care 500.000 de lei pentru devierea conductelor de utilităţi şi aproximativ un milion de euro pentru consolidarea terenului în vederea construcţiei parcajului subteran.

Primarul a spus că pe lângă amenajarea parcajului subteran, va fi reabilitată şi zona centrală, incluzând şi renovarea clădirilor din centrul oraşului. Lungu a arătat că acest proiect trebuie să fie executat în termen de doi ani.

Prin Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al municipiului Suceava, se prevede finanţarea prin POR a cinci proiecte în valoare totală de 28,8 milioane de euro, din care 23,4 milioane de euro valoare eligibilă.

Primele două contracte au fost semnate în urmă cu două săptămâni, urmând să fie finanţat proiectul de reabilitare a unui număr de 14 străzi şi modernizare a Parcului Şipote în valoare de cinci milioane de euro şi proiectul de creştere a siguranţei şi prevenirea criminalităţii în valoare de 500.000 de euro, prin care vor fi instalate în oraş 80 de echipamente de supraveghere în special la şcoli, grădiniţe, pieţe şi parcuri.

Prin acelaşi program, pe lângă proiectul de modernizare a centrului oraşului, va fi reabilitat iluminatul public pe artera principală a municipiului şi va fi construit un centru pentru susţinerea tradiţiilor bucovinene.

Un număr de 13 municipii, printre care şi Suceava, desemnate de Guvern drept poli de dezvoltare urbană, vor fi finanţate cu prioritate prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 şi fonduri bugetare pentru dezvoltarea activităţilor economice şi diminuarea numărului de tineri care pleacă să lucreze în marile oraşe.


Intră acum și în grupul de