Trei transporturi de materiale lemnoase fără avize și documente de proveniență, depistate miercuri în județul Suceava. Polițiștii au confiscat lemn în valoare de 10.000 lei și au indisponibilizat un camion de 20.000 euro

În cadrul amplelor acțiuni din 11-12 august, Poliția Suceava a organizat și o acțiune punctuală în zona forestieră Fălticeni – Mălini – Slatina, pentru prevenirea infracțiunilor silvice. Potrivit IPJ Suceava, acțiunea a avut loc miercuri, la primele ore ale dimineții, respectiv în intervalul 03:00 – 07:00.

Astfel, în doar patru ore polițiștii au identificat trei transporturi ilegale de material lemnos, au întocmit un dosar penal și au aplicat amenzi contravenționale, au confiscat lemn în valoare de 10.000 lei și au indisponibilizat o autoutilitară transport material lemnos în valoare de 20.000 Euro.

Foto simbol

Camion de 20.000 euro, confiscat

În jurul orei 03:20, pe raza comunei Rădășeni (DN 2E) polițiștii au interceptat o autoutilitară la volanul căreia se afla un bărbat din localitatea Valea Moldovei. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta transportă material lemnos, respectiv cherestea rășinoase, conducătorul auto precizând faptul că nu deține documente legale de proveniență. În acest sens s-a procedat la interogarea aplicației SUMAL 2.0., fără a fi generat vreun cod pentru transportul în cauză.

În continuare, autovehiculul mai sus menționat a fost condus la Ocolul Silvic Mălini, unde în urma inventarierii masei lemnoase de către specialiștii silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava a rezultat un volum de 12,236 mc cherestea de esență rășinoase. S-a procedat la confiscarea materialul lemnos în volum de 12,236 mc cherestea rășinoase, în valoare de 7831,04 lei, acesta fiind predat în custodie reprezentanților din cadrul Ocolului Silvic Mălini.

În cauză s-a întocmit și dosar de cercetare penală privind infracțiunea de „transport de material lemnos în volum de peste 10 mc, fără documente specifice”. Totodată, autovehiculul în valoare de 20.000 Euro a fost indisponibilizat.

Amendă de 1.000 lei pentru 2 mc de lemn       

La ora 06:30, polițiștii au interceptat pe DJ 209 A, pe raza localității Mălini o autoutilitară care  transporta material lemnos fără documente de proveniență, conform interogării în aplicația SUMAL 2.0. S-a procedat la inventarierea materialului lemnos de către personalul silvic din cadrul O.S. Mălini, în urma căruia a rezultat faptul că sus-numitul transporta cantitatea de 2 mc lemn foc fag fără aviz de însoțire.

Materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodie reprezentanților din cadrul O.S. Mălini iar șoferul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1000 de lei.

Încă un transport fără aviz

La ora 06:50, a fost identificată pe DJ 209 A, pe raza localității Mălini, o altă autoutilitară care transporta material lemnos. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta transportă material lemnos fără documente de proveniență, conform interogării în aplicația SUMAL 2.0. S-a procedat la inventarierea materialului lemnos de către personalul silvic din cadrul O.S. Mălini, în urma căruia a rezultat faptul că autoutilitara transporta cantitatea de 2 mc cherestea rășinoase fără aviz de însoțire.

Materialul lemnos, în valoare de 1.280 lei, a fost confiscat și predat în custodie reprezentanților O.S. Mălini iar șoferul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1000 de lei.

În acest context, poliţiştii atrag atenţia sucevenilor asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.