Poliția Suceava face apel la responsabilitate pentru gestionarea situației pandemice SARS-CoV-2 pe fondul creșterii numărului de cazuri. Cele mai multe amenzi au fost aplicate sucevenilor care nu respectă măsurile de carantinare la revenirea în țară


Intră acum și în grupul de

Poliția Județeană Suceava a mulțumit duminică, sucevenilor, numeroșilor turiști și cetățeni din diaspora care s-a întors în luna august la familiile din țară și care au înțeles să dea dovadă de responsabilitate, respectând normele de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2 și face un apel în continuare pentru respectarea acestor măsuri.

„Responsabilitatea socială și respectarea legii rămân în continuare condițiile esențiale pentru depășirea acestei situații care de mai bine de un an și jumătate reprezintă o încercare majoră a omenirii. Efortul comun făcut de cetățeni și instituții trebuie continuat, mai ales în condițiile în care în ultima perioadă se constată o creștere a incidenței infectărilor cu virsusul SARS-CoV-2”, arată Poliția Suceava.

În comunicatul IPJ Suceava se arată că polițiștii desfășoară în continuare activități cu efective suplimentare pentru asigurarea respectării Legii 55/2020 și implicit pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2.

„Facem un apel încă o dată la respectarea măsurilor de prevenire, în special cu privire la portul măștii sanitare de protecție în spațiile închise și spațiile aglomerate, respectarea distanțării sociale și respectarea măsurilor de carantinare sau izolare impuse de autoritățile sanitare”, se menționează în comunicat.

Poliția Județeană Suceava arată că doar în luna august 959 de polițiști au efectuat 25.398 de verificări cu privire la persoane aflate în carantinare/izolare dar și legitimate în cadrul unor acțiuni punctuale.

Au fost efectuate 22.563 verificări la locațiile persoanelor aflate în carantinare/izolare, iar aproape 3000 de persoane au fost verificate în cadrul unor acțiuni de control în teren.

Totodată, au fost efectuate 719 verificări la societăți comerciale și 831 la restaurante, terase, baruri, etc. De asemenea, s-au efectuat 147 de controale la unități hoteliere, spații de cazare și 24 de verificări la piscine și ștranduri, zone de agrement. Au fost controlate 554 de mijloace de transport persoane.

Polițiștii au acționat în special în manieră preventivă, aplicând sancțiuni cu măsura avertismentului, prioritară fiind responsabilizarea și conștientizarea cetățenilor.

În cazurile de încălcare majoră a prevederilor legale, polițiștii au aplicat 61 de sancțiuni contravenționale pecuniare, valoarea acestora fiind de 59.000 lei.

De altfel, marea majoritate a sancțiunilor în valoare de 47.000 lei au fost aplicate celor față de care s-a dispus carantina sau izolarea ca urmare a diagnosticării sau venirii în țară din zone cu restricții și care au încălcat aceste măsuri esențiale pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2.

Polițiștii atrag încă o dată atenția cu privire la această ultimă problematică (respectarea măsurilor de carantinare/izolare) doar în acest weekend fiind identificate mai multe situații în care persoane față de care au fost dispuse aceste măsuri au încălcat legislația.

Polițiștii suceveni au exemplificat cu un caz constatat sâmbătă când o tânără de 22 de ani din Pătrăuți care trebuia să fie în carantină era pe litoral și a fost amendată cu 1000 lei.

Vineri, polițiștii au verificat dacă un bărbat din Vicovu de Sus respectă măsura carantinării și au constatat că acesta se află în Rădăuți și nu la locuința de domiciliu declarată în punctul de trecere a frontierei.

„Facem apel pe această cale să respectăm în continuare legislația și să dăm dovadă de responsabilitate pentru a grăbi deznodământul către siguranță, sănătate și deplină normalitate”, a transmis Poliția Județeană Suceava.


Intră acum și în grupul de