Grav accident la Poiana Stampei cu cinci răniți după o coliziune între un microbuz și un TIR. Intervin echipe de salvatori din Suceava și Bistrița Năsăud

Un accident rutier s-a produs miercuri dimineața, pe DN 17, pe raza comunei Poiana Stampei, între un microbuz și un autotren.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, cpt. Alin Găleată, în urma evenimentului rutier s-au înregistrat cinci victime, toate din microbuz, dintre care două au rămas încarcerate.

În zonă au intervenit pompierii militari cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, precum și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

De asemenea, în sprijinul echipajelor sucevene, au intervenit și două ambulanțe (una SMURD și una SAJ) din județul Bistrița-Nasaud.

Cpt. Alin Găleată a menționat că persoanele implicate în accident, inclusiv cele încarcerate, sunt conștiente.

Cele două persoane încarcerate au fost extrase din microbuz și predate echipajelor medicale pentru monitorizare.

Potrivit centrului INFOTRAFIC, șoferul unui microbuz de transport persoane 8+1, cu cetățeni moldoveni, a pierdut controlul volanului într-o curbă și a intrat în coliziune cu un tir. Circulația rutieră se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliției.

Cei cinci răniți au fost transportați la UPU Bistrița.