Direcția Silvică Suceava: Niciun angajat al DS Suceava nu a fost implicat în agresiunea asupra lui Tiberiu Boșutar și a celor doi jurnaliști. Incidentul s-a produs într-o pădure administrată de un ocol silvic privat


Intră acum și în grupul de

Direcția Silvică Suceava a condamnat, vineri, agresiunea împotriva activistului de mediu sucevean Tiberiu Boșutar , jurnalistului Mihai Dragolea şi realizatorului Radu Constantin Mocanu arătând, totodată, că foarte mulți angajați ai DS Suceava au fost victime ale agresiunilor.

Potrivit DS Suceava, incidentul s-a produs pe o suprafață de pădure care aparține unei persoane fizice și care este administrat de un ocol silvic privat.

Astfel, Direcția Silvică Suceava arată într-un comunicat de presă că în apropierea localității Panaci, o persoană fizică împreună cu doi cameramani au fost agresați de un grup de cetățeni din zonă, în timp ce se aflau pe o proprietate privată cu intenția de a filma posibile încălcări ale legislației silvice.

Direcția Silvică Suceava precizează că nu administrează suprafața de pădure unde s-a produs incidentul, aceasta fiind proprietatea unei persoane fizice și se află în administrarea unui ocol silvic privat.

„Niciun angajat al Direcției Silvice Suceava nu a fost implicat în acest incident petrecut pe raza ocolului silvic privat”, se mai arată în comunicat.

Totodată, se subliniază că Direcția  Silvică Suceava condamnă agresiunile împotriva personalului silvic și a altor persoane fizice și amintește că în ultimii ani, agresiunile împotriva personalului silvic făcute de cei care comit delicte silvice s-au înmulțit.

Astfel, în ultimii cinci ani, 37 de angajați ai Direcției Silvice Suceava au fost agresați fizic, unii dintre ei cu urmări grave și că îngrijorător este faptul că numai în anul 2021, până la această dată, s-au înregistrat 11 agresiuni asupra angajaților Direcției Silvice Suceava.

„Direcția Silvică Suceava colaborează cu organele abilitate în vederea diminuării tăierilor ilegale de arbori și sancționării tuturor abaterilor de la legislația silvică în vigoare”, se mai arată în comunicat.


Intră acum și în grupul de