Cei patru reținuți în cazul agresării activistului de mediu Tiberiu Boșutar și a doi jurnaliști, eliberați din arest și plasați sub control judiciar de Parchetul Vatra Dornei

Parchetul Judecătoriei Vatra Dornei a dispus, sâmbătă, punerea în mișcare a acțiunii penale față de 4 inculpați din care trei pentru lovire sau alte violențe, iar unul pentru purtare abuzivă.

„În fapt s-a reținut că, în ziua de 16.09.2021, în locul denumit Pârâul Rusului de pe raza comunei Panaci, județul Suceava, cei patru inculpați au lovit cu pumnii și picioarele trei persoane vătămate ce realizau un documentar despre tăierile ilegale de arbori din păduri. Una dintre persoanele vătămate a fost supusă unui tratament degradant”, arată Parchetul Judecătoriei Vatra Dornei.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei a dispus luarea măsurii preventive a controlul judiciar față de cei patru inculpați.

„Dispunerea acestor măsuri au avut în vedere limitele de pedeapsă ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, precum și asigurarea bunei defășurări a urmăririi penale și înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică”, arată parchetul