Florin Cîțu s-a întâlnit cu Tiberiu Boșutar: E clar că nu putem lăsa lucrurile așa, nu putem tolera violența în nicio situație


Intră acum și în grupul de

Premierul Florin Cîțu a avut, miercuri dimineața, o întâlnire cu activistul de mediu sucevean Tiberiu Boșutar și cu unul dintre jurnaliștii agresați săptămâna trecută și a arătat că vor trebui făcute unele schimbări în sistemul SUMAL, dar că cei care au greșit să plătească.

„Am avut în această dimineață o întâlnire cu activistul de mediu și unul dintre jurnaliștii agresați într-o pădure din Suceava săptămâna trecută. E clar că nu putem lăsa lucrurile așa, nu putem tolera violența în nicio situație. Autoritățile trebuie să își facă treaba și să se asigure că cetățenii români sunt în siguranță, iar cei care greșesc trebuie să plătească! În urma discuției de astăzi, am stabilit că SUMAL-ul, acel sistem de urmărire a lemnului tăiat, trebuie îmbunătățit astfel încât să asigure eficiență și transparență totală. Prin urmare, va fi format un grup de lucru la ministerul Mediului, iar reprezentanții ONG-urilor vor lua parte la tot procesul”, a scris Florin Cîțu pe pagina sa de socializare.


Intră acum și în grupul de