Ministrul de Interne îi răspunde deputatului Ioan Bălan că are în vedere problema de la Serviciul de Permise și Înmatriculări Suceava. El a evitat să se refere la programarea de peste șase luni între proba teoretică și cea practică


Intră acum și în grupul de

Ministrul de Interne, Lucian Bode, i-a răspuns deputatului PNL Ioan Bălan care a reclamat situația gravă înregistrată la Serviciul de Permise și Înmatriculări Suceava unde din cauza deficitului de personal s-a ajuns să de depășească perioada de șase luni între proba teoretică și cea practică, cursanții fiind obligați să-și refacă documentația pentru examinare.

În răspuns, ministrul Lucian Bode spune că deficitul de resurse umane este o situatie cu care se confruntă majoritatea structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

„În aceste condiții, au fost identificate soluții pentru reducerea deficitului de personal la nivel instituțional. Astfel, în perioada următoare vor fi demarate proceduri de ocupare a posturilor vacante, potrivit unei ordini de priorități stabilite în acord cu necesarul de încadrare al fiecărei structuri, precum și cu bugetul alocat acestora”, spune ministrul.

El a menționat că, prin urmare, în funcție de nevoile identificate la nivelul Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor (S.P.C.R.P.C.l.V.) Suceava, vor putea fi dispuse măsuri care să asigure optimizarea desfășurării activităților din competența acestora.

Ministrul a adăugat că din luna decembrie 2020 se suplimentează în fiecare lună cu doi-trei polițiști de la servicii din alte județe, pentru perioade de câte o săptămână.

„Vă comunicăm faptul că, pentru o mai bună desfășurare a activităților S.P.C.R.P.C.Î.V. Suceava, a fost suplimentat statul de organizare cu 3 funcții , respectiv 2 funcții de agent de politie și una de personal contractual”, a mai arătat ministrul.

Lucian Bode nu a făcut referire însă la situația de blocaj din cadrul serviciului sucevean unde între proba teoretică și cea practică s-a ajuns la termene care depășesc șase luni, ceea ce face ca cei înscriși să aibă nevoie de noi documente la dosar întrucât cele inițiale își pierd valabilitatea.

Deputatul Ioan Bălan solicitase soluții imediate astfel încât din luna septembrie să se observe o intrare în normalitate a examinării pentru permisul auto subliniind că e vorba de mii de absolvenți ai școlilor de șoferi din județ afectați.


Intră acum și în grupul de