Viceprimarul Teodora Munteanu spune că trebuie soluționate probleme de parcare și de circulație în zona noului sediu al Judecătoriei Suceava din cartierul George Enescu


Intră acum și în grupul de

Viceprimarul Sucevei Teodora Munteanu consideră că edificarea noului sediu al Judecătoriei Suceava care va fi construit în cartierul George Enescu, pe un teren situat în zona Oficiului Poștal nr 6, vizavi de DGASPC este o investiție necesară municipiului, dar că trebuie tratată împreună cu realitățile zonei înconjurătoare.

Ea a menționat că a transmis Serviciului Urbanism, precum și Comisiei Tehnice pentru Amenajarea Teritoriului și Urbanism sesizările primite, cumulate cu observațiile din teren.

Astfel, a constatat că sunt parcări insuficiente pentru funcțiunile existente deja în zonă, respectiv Oficiul Poștal Suceava 6, stație taxiuri, magazine, ceea ce creează probleme de circulație.

Teodora Munteanu precizează că la parcarea de lângă accesul la garajele blocului 65 circulația pe două sensuri se desfășoară cu dificultate, având în vedere parcarea mașinilor și zona stației de taxiuri.

Potrivit viceprimarului, amplasarea funcțiunii de Sediu Judecătorie impune amenajări ample asupra circulației și accesului, promovarea acestui amplasament pentru o instituție de acest nivel impune o alocare de fonduri pentru restructurarea circulației.

Munteanu consideră că rezolvarea parcării din zonă, a dimensionării accesului din bulevard și a intersecțiilor cu străzile laterale, dar și demolarea clădirilor redundante și amenajarea intersecției din zonă vor trebui să facă parte dintr-un proiect care să fie implementat până la punerea în funcțiune a obiectivului.

Totodată, viceprimarul se pronunță pentru necesitatea existenței unei zone de așteptare exterioare Judecătoriei, respectiv un scuar exterior cu locuri de stat, având în vedere funcțiunea analizată și proximitatea cu Liceul cu Program Sportiv, ceea ce se poate rezolva prin Planul Urbanistic de Detaliu.


Intră acum și în grupul de