Ion Lungu nu exclude o a șasea candidatură la funcția de primar al Sucevei: Să fim sănătoși!

Primarul Sucevei, Ion Lungu, pare că și-a modificat opțiunile în ceea ce privește o nouă candidatură la funcția de primar al Sucevei.

Dacă înaintea alegerilor locale din toamna anului trecut anunța că este ultima dată când va candida pentru funcția de primar, poziție menținută pe parcursul mai multor luni, în conferința de presă de miercuri acesta a evitat să fie tranșant și a lăsat să se înțeleagă că nu exclude o nouă candidatură.

„Niciodată nu am pus problema candidaturii. Eu nu lucrez electoral. Îmi doresc să fiu sănătos. Sunt un om serios și vreau să fac ceea ce am promis sucevenilor. Să fim sănătoși!”, a spus Ion Lungu.

Întrebat dacă exclude o eventuală nouă candidatură, Ion Lungu a fost evaziv: „Îmi doresc să duc acest mandat bine la capăt. În rest sunt concluziile dumneavoastră. Nu am spus nimic”.