Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns și la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”


Intră acum și în grupul de

Întâmpinați de aplauzele elevilor Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”, voluntarii Invictus au ajuns și la Câmpulung Moldovenesc. Au predat simbolic ștafeta, dar în realitate au predat responsabilitatea de a îndeplini scopul acestui demers – întregirea Drapelului Național, la Carei, de Ziua Armatei României.

Ștafeta Veteranilor face parte din seria de manifestări premergătoare aniversării Zilei Armatei României. Evenimentul este organizat de militarii Invictus și se desfășoară pe trei trasee, însumând o distanță de 3800 de kilometri. Traseul albastru a început din fața Mausoleului Eroilor de la Mărășești, traseul galben a avut linia de start în Făgăraș, iar traseul roșu a început din Chișinău. Pe data de 25 octombrie, cele trei ștafete, care simbolizează culorile Drapelului Național, se unesc în fața Monumentului Ostașului Român de la Carei.

Ștafeta Veteranilor este despre muncă în echipă, spirit de camaraderie, devotament, perseverență și spirit de învingător. Aceste valori se regăsesc și în elevii Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” care au răspuns „prezent” acțiunii voluntarilor Invictus, manifestând respect față de eroii neamului.  

Traseul invincibililor a continuat spre Vatra Dornei, elevi și cadre militare din colegiu și reprezentanți ai Centrului Zonal de Selecție și Orientare alăturându-se acestora până la următoarea destinație – Batalionul 17 Vânători de Munte „Drgoș Vodă”.

Prin acest demers, voluntarii Invictus speră să contribuie la educarea generației tinere în spiritul dragostei față de țară și al respectului față de veterani. (Georgiana Lupu-responsabil comunicare)


Intră acum și în grupul de