Intră acum și în grupul de
Guvernul şi-a ţinut promisiunea şi a trimis deja, din rezerva de stat, o parte din materialele de construcţie pentru case, iar în şedinţa de miercuri vor fi aprobate normele pentru construcţia de astfel de locuinţe. Declaraţia a fost făcută marţi la Suceava, de către premierul Emil Boc, care a precizat că materialele vor fi cumpărate cel mai probabil prin Bursa de Mărfuri “pentru a fi mai rapid şi mai transparent”.
Autorităţile sucevene au început, luni seară, săpăturile pentru prima fundaţie a unei case care va fi reconstruită în comuna suceveană Dărmăneşti, unde vor fi refăcute opt locuinţe care au fost distruse în urma inundaţiilor produse în urmă cu o săptămână. Terenul pentru cele opt case care vor fi construite, de câte 500 de metri pătraţi, a fost pus, de luni, la dispoziţia sinistraţilor prin hotărâre a Consiliului Local Dărmăneşti.
Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a menţionat că vor fi implementate proiecte tip unde se vor folosi, la fiecare casă, câte 7,5 tone de ciment, 21 de mc de BCA, 550 kg var, 5,4 mc de lemn ecarisat, 4,5 mc de cherestea, 100 de mp de tablă.