Acasă Actualitate Retinut pentru dare de mita si contrabanda

Retinut pentru dare de mita si contrabanda


Intră acum și în grupul de

În urma unui denunţ făcut de un poliţist de frontieră la Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală care are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi contrabandă.

Pentru documentarea activităţii infracţionale în cauză, ofiţerii D.G.A. au beneficiat de sprijinul tehnico-informativ al Direcţiei Generale de Informaţii.



P. C. a contactat, în repetate rânduri, un agent de poliţie de frontieră din cadrul I.J.P.F. Suceava, căruia i-a promis o sumă importantă de bani pentru a-i facilita introducerea în ţară, peste fâşia verde a frontierei de stat româno – ucrainene, a unei cantităţi însemnate de ţigări de contrabandă.

În noaptea de 05/06.07.2010, acesta, împreună cu alţi participanţi, au introdus, în mod fraudulos, o cantitate mare de ţigări peste fâşia verde a frontierei de stat a României. Ţigările respective au fost identificate, marţi, de organele de urmărire penală, cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare autorizate de instanţa de judecată.

Activitatea infracţională a fost monitorizată de o echipă operativă condusă de un procuror şi formată din ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Suceava şi din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava.

P. C. a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei competente cu propunere de arestare preventivă.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version