Sezonul din acest an de închiriere a trotinetelor electrice s-a încheiat, anunță viceprimarul Lucian Harșovschi. În șapte luni trotinetele au parcurs peste 30.000 de kilometri și s-au încasat aproape 100.000 de lei

Viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi a anunțat, luni, că serviciul de închiriere a trotinetelor își suspendă activitatea până în primăvara anului viitor.

El a arătat că în șapte luni de funcționare, în aplicația Suceava EcoRide s-au creat peste 6.000 de conturi, trotinetele municipalității au parcurs peste 30.000 de kilometri, iar încasările sunt de 96.590 lei.

Trotineta cu nr. 40 a fost cea mai folosită, având 1.441 de kilometri parcurși.

Viceprimarul a menționat că banii neutilizați din portofelul electronic se reportează pentru sezonul următor.

„Mulțumim tuturor celor care susțin această formă alternativă de transport ecologic”, a spus Harșovschi.

El a precizat că serviciul de închiriere a trotinetelor electrice își va relua activitatea începând din primăvară când vremea va deveni mai prietenoasă.

loading...