Județul Suceava a depășit pragul de 150.000 de persoane vaccinate împotriva Covid-19 cu doza unu și 100.000 cu doza doi

Directorul executiv al DSP Suceava, Farm. Olivia Ioana Vlad, a informat că în cursul zilei de joi, 18 noiembrie, în județul Suceava au fost depășite două praguri numerice privind vaccinarea împotriva Sars-Cov-2: peste 150.000 suceveni vaccinați cu o doză și peste 100.000 cu schema de vaccinare completă.

Concret, numărul sucevenilor vaccinați cu cel puțin o doză de vaccin anti-Covid-19 a ajuns la 150.035 persoane. Dintre aceștia, 100.081 persoane au fost vaccinate inclusiv cu doza doi, iar 23.486 au primit și doza trei.

Joi s-au vaccinat 1724 de persoane (539 prima doza, 758 doza a-II-a si 427 doza a-III-a), cele mai multe (379) în Centrul de vaccinare din incinta Iulius Mall.

În acest context, ­Olivia Ioana Vlad a reamintit că prin vaccinare împotriva Sars-Cov-2:

– se reduce riscul de infectare;
– se reduce riscul de transmitere a virusului;
– se reduce considerabil riscul de spitalizare

– se reduce considerabil riscul de deces.

loading...