VIDEO//Prefectul Alexandru Moldovan a verificat pregătirea secțiilor de drumuri naționale pentru intervenția pe timp de iarnă și a cerut monitorizare atentă și reacție imediată

Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan,  a verificat, luni, în teren, stadiul de pregătire pentru sezonul de iarnă a celor două secții de drumuri naționale care își desfășoară activitatea pe raza județului.

Astfel, Secția de Drumuri Naționale (SDN) Suceava are în administrare 321,467 km căi rutiere, în timp ce Secția de Drumuri Naționale (SDN) Câmpulung Moldovenesc, are în administrare 276,172km  de drumuri naționale din care 96,925 km drum clasificat ca și drum european.

Pentru buna desfășurare a activității pe timp de iarnă, ambele unități teritoriale subordonate Direcției Regionale Drumuri și Poduri Iași au întocmit și avizat Planul de acțiune pentru menținerea viabilității pe timp de iarnă, au semnat contractul subsecvent între CNAIR – DRDP Iași și operatori economici pentru prestări servicii de întreținere pe timp de iarnă, au parafat Programul comun de măsuri între IPJ Suceava și SDN Câmpulung Moldovenesc, respectiv SDN Suceava, au finalizat montarea semnalizărilor rutiere și, parțial, a parazăpezilor și au organizat serviciului permanent de informare și acțiune, pe schimburi, începând cu data de 01.12.2021.

De menționat este că în cele patru baze de deszăpezire din cadrul SDN Suceava sunt deja stocuri de  material antiderapant : 5.129,93 tone sare (din 12.800 tone planificat), 11,20 tone CaCl2 (din 120 tone planificat) și 1.474,47 tone nisip. Pentru intervenția pe sectoarele de drum administrate, SDN Suceava are la dispoziție 12 utilaje proprii și 38 utilaje închiriate care sunt disponibile în orice moment în bazele Suceava, Fălticeni, Ilișești și Rădăuți.

La nivelul  SDN Câmpulung Moldovenesc activitatea de întreținere pe timp de iarnă va fi asigurată în cadrul a 5 baze de deszăpezire și 3 puncte de sprijin, pentru actualul sezon de iarnă fiind planificată aprovizionarea a 15.500 tone sare, 50 tone CaCL2 și 4200 tone nisip. La momentul de față, sunt deja existente în depozite 6058 tone de sare, 890 tone nisip și 17 tone CaCL2.

Pentru intervenția pe sectoarele de drum administrate, SDN Câmpulung Moldovenesc are la dispoziție 11 utilaje proprii și 36 utilaje închiriate (din care 4 utilaje multifuncționale, 20 Auto utilaje special ATB echipate cu lamă și RSP și 8 încărcătoare sunt deja intrate în baze, pregătite pentru intervenție).

Urmare a verificărilor în teren și a discuțiilor purtate cu cei doi șefi de secții, ing. Caciuc Romeo la SDN Suceava, respectiv ing. Liliana Dranca la SDN Câmpulung Moldovenesc, prefectul județului a concluzionat că prin măsurile adoptate -de ordin logistic, tehnic și organizatoric- sunt asigurate premisele unei exploatări în condiții normale de iarnă a sectoarelor de drum național de pe raza județului.

„Prefectul județului a solicitat conducerii celor două secții de drumuri naționale monitorizarea atentă a sectoarelor de drum aflate în administratre, reacție imediată, subliniind faptul că cetățenii județului au așteptări ridicate, dar absolut justificate în ceea ce privește asigurarea unor servicii publice de calitate”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Suceava.

Prefectul Alexandru Moldovan a făcut un apel la toți participanții din trafic să trateze cu maximă seriozitate pregătirea autovehiculelor pentru iarnă, astfel încât circulația în sezonul rece să se desfășoare cât mai fluent posibil și în condiții de siguranță.

loading...