Primarul Ion Lungu dezminte că ar fi câștigat 10.000 de lei la Loteria Vaccinării: Este un fake news!


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a dezmințit, miercuri, că ar fi câștigat 10.000 de lei la Loteria Vaccinării după ce pe rețelele de socializare a apărut o fotografie cu câștigători, între care și un anumit Ion Lungu.

„Dezmint un fake news care a apărut pe rețelele de socializare că aș fi câștigat 10.000 de lei la nu știu ce tombolă de vaccinare. Este un lucru total neadevărat, știri false sută la sută, dar e un lucru care se poartă”, a spus primarul.

El a subliniat că în ciuda acestei dezinformări rămâne un „fan al vaccinării” și recomandă sucevenilor să se vaccineze în continuare.

📺 Conferință de presă săptămânală la Primăria Municipiului Suceava.

📺 Conferință de presă săptămânală la Primăria Municipiului Suceava.

Publicată de NewsBucovina.ro pe Marţi, 7 decembrie 2021

Totodată, Ion Lungu a remarcat că în ultima perioadă a scăzut ritmul de vaccinare împotriva Covid-19 în municipiul Suceava și a îndemnat sucevenii să se protejeze prin vaccinare.

El a spus că specialiștii estimează că al cincilea val al pandemiei va veni în luna ianuarie și a făcut un nou apel la vaccinare și la respectarea măsurilor de protecție sanitară.


Intră acum și în grupul de