Mii de petarde și numeroase baterii de artificii, confiscate într-o singură zi de polițiștii suceveni în Bazar și piețe din Suceava și Câmpulung Moldovenesc


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni au acționat, marți, sub coordonarea Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase în cadrul Panului de acțiune „Foc de artificii  2021/2022”, întocmit la nivelul I.P.J. Suceava și au depistat cantități mari de produse pirotehnice puse în vânzare în piețe din județ.

Astfel, în jurul orelor 09:30, echipajul din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava, Biroul de Ordine Publică, Compartimentul Proximitate a acționat în Centrul Comercial Bazar din Suceava și au identificat o femeie din Suceava care oferea spre vânzare produse pirotehnice, fără a fi autorizată în acest sens.

În urma controlului amănunţit efectuat asupra bagajelor femeii au fost identificate mai multe baterii de artificii cu 25, 36, sau 50 de focuri, mai multe seturi a câte 20 articole pirotehnice fiecare și o sută articole pirotehnice cu 3 focuri fiind în total 11 kilograme de materialer pirotehnice din categoriile P1, F2 și F3, femeia fiind cercetată penal pentru „operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.

Tot în baza Planului de Măsuri „Foc de Artificii 2021 – 2022” polițiștii din cadrul Secției de Poliție Burdujeni, s-au deplasat în Piața Centrală a Municipiului Suceava, ocazie cu care au identificat în incinta pieței agroalimentare un tânăr de 24 ani din Suceava care oferea spre vânzare o baterie de artificii cu 66 de focuri și o baterie de artificii cu 49 de focuri.

Și acesta este cercetat penal pentru efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.

Și lucrătorii din cadrul S.A.E.S.P. – I.P.J. Suceava, în baza informaţiilor existente au surprins în flagrant, în Piața Agroalimentară din Suceava o femeie din Suceava, care avea expuse în vederea comercializării, nefiind autorizată în acest sens, 250 de articole pirotehnice, obiecte ce nu aveau inscripționate categoria din care fac parte, fiind și ea cercetată penal.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Burdujeni au făcut verificări și în Complexul Comercial Bazar, unde  au identificat un bărbat de 49 ani din Suceava care oferea spre vânzare 4.200 de bucăți de petarde și care nu a  oferit explicații cu privire la proveniența materialelor pirotehnice, fiind și el cercetat penal.

Tot marți, polițiști din cadrul Poliției Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii din cadrul Compartimentului de Investigare a Criminalității Economice  Câmpulung Moldovenesc au acționat în cadrul Planului de acțiune ”Foc de artificii”, ocazie cu care au efectuat un control la Piața Agroalimentară Câmpulung Moldovenesc.

Cu această ocazie s-a constatat faptul că o localnică deținea și comercializa fără drept la o taraba din cadrul pieței mai multe materiale pirotehnice de diferite mărci fără a respecta legislația în vigoare, cantitatea totală a acestora fiind de 2,500 kg, având valoarea de 2.100 lei.

Și în acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

În toate cazurile s-a dispus confiscarea materialelor pirotehnice.


Intră acum și în grupul de