În județul Suceava sunt 340 de cazuri Covid în evoluție, iar 79 dintre acestea sunt tratate în spitalele din județ


Intră acum și în grupul de

În județul Suceava sunt, vineri, 340 de cazuri de Covid 19 în evoluție, din care 79 sunt tratate în spitalele din județ.

Potrivit centralizării Prefecturii Suceava, în județ în ultimele 24 de ore au fost internate 7 persoane suspecte de infecție cu Covid – 19, iar în același interval de timp fiind externate 6 persoane. În aceeași perioadă de referință nu au decedat persoane ca urmare a infecției cu Covid – 19.

Din totalul celor 493 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 40 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 17 pacienți sunt în zona tampon și 436 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Din cei 40 pacienți diagnosticați Covid-19 din SJU Suceava trei prezintă forme ușoare ale bolii; 15 prezintă forme medii ale bolii, 16 prezintă forme severe; 6 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI (din care 2 pacienți ventilați non-invaziv, 1 pacient intubat).

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 425 paturi libere, din care 97 pentru pacienți Covid-19, 306 în sectorul non-Covid, 22 pentru zona tampon.

La unitatea ATI sunt disponibile 4 paturi pentru pacienți Covid, sunt 29 ventilatoare libere, din care 7 pentru pacienții Covid-19 și 22 pentru pacienții non- Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați 16 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (16 persoane cu forme medii), 12 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, 9 locuri disponibile în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid nu sunt internați pacienți, nefiind disponibile paturi pentru pacienți Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați 8 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (6 pacienți cu forme medii, 2 pacienți cu forme grave), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 0, fiind libere 9 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret este internat 1 pacient diagnosticat cu Covid-19, persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 0, fiind libere 14 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați 10 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (8 pacienți cu forme medii, 2 cu forme grave), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 0, fiind libere 17 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Fălticeni sunt internați 4 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (4 cu forme medii), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 0, fiind libere 26 locuri în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid nu sunt internați  pacienți, fiind disponibile 2 paturi pentru pacienți Covid.

Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 la nivelul județului Suceava este de 79 iar numărul persoanelor suspecte de Covid-19 este de 29.

 La nivelul județului sunt disponibile 172 locuri libere Covid și 35 locuri pentru zona tampon.

Conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 159685 de persoane vaccinate, din care 111693 persoane cu rapel și 32762 persoane au primit și doza a treia. În cursul zilei de joi, 30 decembrie a.c., s-au vaccinat în județul Suceava un număr de 470 persoane din care 154 persoane cu prima doză.


Intră acum și în grupul de