DSP Suceava: În primele cinci zile din 2022 s-au înregistrat de două ori mai multe infectări cu SARS-CoV-2 decât în toată luna decembrie. Pentru ca spitalele să nu mai fie supraaglomerate pacienții care nu necesită oxigenoterapie vor fi tratați în Centre de evaluare Covid

De la începutul anului 2022 ( intervalul 1- 5.01.2022) s-au înregistrat un număr de peste 1.100 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, față de 594 de cazuri în luna decembrie a anului trecut,  înregistrându-se o creștere semnificativă a numărului de cazuri pozitive zilnice, anunță DSP Suceava.

Potrivit sursei citate, procentul de infectare rămâne între 10-15 % din totalul testelor efectuate, o parte din probe fiind trimise pentru secvențiere genetică către laboratoarele de specialitate din Iași și București, dar până în prezent au fost identificați doar doi pacienți cu varianta Omicrom (mamă și copil).

În acest context și în conformitate cu prevederile Ordinului M.S. 1513/2020 cu modificările și completările ulterioare, DSP Suceava a întreprins demersuri în vederea înființării Centrelor de evaluare a pacienților cu Covid în cadrul unităților spitalicești.

În aceste Centre de evaluare persoanele infectate cu SARS-CoV-2, care au manifestări clinice medii Covid-19 și care  nu necesită oxigenoterapie, vor fi tratate gratuit astfel încât să nu se mai producă supraaglomerarea secțiilor de spital.

Pana la momentul actual s-au identificat  patru Centre de evaluare Covid, care vor fi amenajate la Spitalul Municipal Rădăuți, Spitalul Municipal Fălticeni, la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc și Spitalul Județean Suceava și se poartă discuții cu managerii celorlalte unități spitalicești din județ pentru creșterea numarului de astfel de centre de evaluare.

Conform Ordinului M.S.1513/2020 actualizat în data de 03.01.2022, traseul pacientului confirmat cu infecție SARS-CoV-2 este următorul:

             Pacienții fără factori de risc care au manifestări clinice ușoare Covid-19 , care nu necesită oxigenoterapie vor fi izolați 10 zile la domiciliu și  monitorizați de către medicul de familie;

             Pacienții  care au manifestări clinice medii Covid-19, fără factori de risc și care nu necesită oxigenoterapie vor fi evaluați în cadrul Centrelor de evaluare și tratament antiviral Covid unde vor primi tratament antiviral și vor fi monitorizați ulterior la domiciliu de către medicul de familie.

             Pacienții care nu necesită oxigenoterapie și au manifestări clinice ușoare sau medii de Covid-19 și care au factori de risc vor fi direcționați către centrele de evaluare (lista acestora se va publica pe site-ul DSP), pentru a se decide dacă au indicații/contraindicații de administrare de anticorpi monoclonali neutralizanți și dacă necesită internare de zi sau continuă.

             Pacienții care necesită oxigenoterapie, care au manifestări severe de Covid-19 sau cei care necesită necesită suport al unei/mai multor funcții vitale vor fi direcționați la spital pentru internare prin intermediul serviciului 112.

Potrivit sursei citate este foarte importantă implicarea medicilor de familie în traseul pacientului diagnosticat cu infecția Covid, dorindu-se diagnosticarea și tratarea acestora în unități sanitare prespitalicești.

Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava a informat întreaga rețea de asistență medicală primară și a transmis Ghidul pentru medicii de familie privind evaluarea pacienţilor suspecţi sau diagnosticaţi cu infecţie cu SARS-CoV-2.

„Implicarea activă a medicilor de familie în gestionarea cazurilor Covid va duce la decongestionarea spitalelor și la crearea condițiile optime pentru asigurarea tratării în unitățile spitalicești a patologiei non-Covid”, a transmis DSP Suceava.

Totodată , spre o mai ușoară  înțelegere este prezentat „Traseul pacientului Covid-19” descris cu acuratețe în anexa la Ordinul MS nr. 1513/2020, cu actualizarile ulterioare.