Intră acum și în grupul de
Potrivit preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, una din oportunităţile de investiţii este un parteneriat public-privat pentru dezvoltarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, prin modernizarea unor secţii şi investiţii în laboratoare, dar şi colaborări cu alte spitale din judeţ.
Totodată, a fost vizitat Complexul turistic Ariniş de lângă Voroneţ şi s-a discutat oportunitatea unei colaborări cu Primăria Gura Humorului în vederea regularizării râului Moldova în zonă, a construcţiei unei minihidrocentrale şi amenajarea malurilor râului Moldova pentru agrement.
Flutur a mai spus că s-a discutat posibilitatea efectuării de investiţii în construcţia de microhidrocentrale pe râurile Bistriţa, Moldova şi Suceava şi pe unii afluenţi ai acestora.
El a arătat că printre proiectele discutate au fost cele privind turismul cultural, religios şi rural pentru persoane de vârsta a treia.
Autorităţile sucevene au prezentat şi oportunităţile de investiţii în infrastructura rutieră în ceea ce priveşte modernizarea drumului european E 85 pe distanţa Roman-Siret, propunând construcţia unei autostrăzi, dar şi modernizarea drumurilor judeţene Frasin-Broşteni prin pasul Puzdra, ce face legătura între valea râului Moldova şi valea râului Bistriţa sau drumul Suceava-Iaşi pe tronsonul din zona localităţii Lespezi.
Flutur a mai spus că a prezentat reprezentantului Erste Bank oportunitatea de investiţii în zona Aeroportului Suceava în modernizarea acestuia, dar şi a Centrului Economic Bucovina din apropiere ce poate fi folosit de partenerii de afaceri din reţeaua acestui grup.
Gheorghe Flutur a declarat că un board lărgit al Erste Bank va sosi peste trei săptămâni la Suceava pentru a analiza fiecare proiect în parte.