Profesorul de biologie din Costâna acuzat de avansuri sexuale a fost eliberat, fiind plasat sub control judiciar, dar educatoarea din Bosanci acuzată de violarea a trei fetițe, rămâne în arest

Profesorul de biologie din Costâna Dragomir Vicențiu Chiseliță, acuzat de agresiune sexuală după ce ar fi făcut avansuri unei eleve de 14 ani a fost eliberat din arest și va fi cercetat sub control judiciar, în timp ce educatoarea din Bosnaci Maria Podolak rămâne în arest.

Tribunalul Suceava a decis, miercuri, să admită contestația formulată de Chiseliță și a respins propunerea de luare a măsurii arestării preventive, dar a dispus luarea faţă de acesta a măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile începând cu 19.01.2022 până la data de 19.03.2022 şi dispune punerea de îndată în libertate a acestuia de sub puterea mandatului de arestare preventivă .

Pe durata măsurii preventive a controlului judiciar acesta trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; – să informeze de îndată Judecătoria Suceava sau organul în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; – să se prezinte conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

Pe durata măsurii preventive a controlului judiciar aceste are obligaţia să nu depăşească limita teritorială a județului Suceava, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului care soluţionează cauza; – să nu comunice direct sau indirect, pe nici o cale cu persoana vătămată , cu colegii de clasă ai acesteia, precum şi cu ceilalţi martori audiaţi sau care urmează a fi audiaţi în cauză;  să nu exercite profesia de cadru didactic.

În cazul Mariei Podolak, Tribunalul Suceava a respins, ca nefondată, contestația față de măsura arestării preventive.

Reamintim că cele două cadre didactice sucevene au fost arestate preventiv, vineri, pentru agresiuni sexuale, unul fiind profesor de biologie care a făcut avansuri unei eleve de 14 ani și celălalt, educatoare în Bosnaci, care ar fi violat cu degetele trei fetițe.