ISJ Suceava: Peste 200 de elevi și 150 de angajați din învățământ sunt confirmați cu Covid. 42 de clase și grupe au activitatea suspendată

Inspectoratul Școlar Județean Suceava a anunțat, marți, că 211 elevi și 150 de angajați din învățământul sucevean sunt confirmați cu Covid 19.

Astfel, potrivit informării ISJ Suceava, sunt active în data de 25 ianuarie 211 cazuri de Covid 19 la elevi și 150 la personalul angajat.

Din rândul personalului angajat au Covid 19 un număr de 127 de cadre didactice, 12 angajați din rândul personalului didactic auxialiar și 11 din rândul personalului nedidactic.

Sursa citată precizeazcă că un număr de 42 de clase sau grupe au activitatea în prezență fizică suspendată de la unități școlare din Suceava, Rădăuți și Fălticeni.