Spitalul Rădăuți nevoit să se transforme în spital-Covid din cauza numărului mare de cazuri Covid din zonă. Se estimează că numărul de cazuri active și numărul de internări vor crește în perioada următoare


Intră acum și în grupul de

Prefectura Suceava a anunțat, sâmbătă, în urma discuțiilor pe care prefectul Alexandru Moldovan le-a purtat cu conducerea Spitalului Municipal Rădăuți că unitatea spitalicească rădăuțeană va demara imediat pregătirile pentru operaționalizarea tuturor celor 238 de paturi din care un număr de 12 în secția A.T.I., corespunzător scenariului roșu din cadrul planului județean de reziliență a unităților spitalicești, fiind declarat spital COVID dacă situația o va impune.

Potrivit unui comunicat de presă, prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a avut o ședință de lucru la sediul Spitalului Municipal ”Sf. Doctori Cosma și Damian” Rădăuți cu managerul Dan Vatră și directorul medical al unității spitalicești, dr. Mihaela Bejinariu.

Sursa citată arată că în zona de nord a județului marea majoritate a localităților înregistrează la acest moment incidențe mai mari de 3/1000 de locuitori, șase dintre acestea având incidența peste 10 cazuri la mie, iar adresabilitatea pe patologia COVID-19 a spitalului rădăuțean este la un nivel ridicat.

Ca urmare, în Spitalul Municipal Rădăuți erau internați sâmbătă 100 de pacienți adulți diagnosticați cu Covid-19 (26 pacienți cu forme ușoare, 71 pacienți cu forme medii, 3 pacienți cu forme critice) și 12 copii, fiind disponibile 29 locuri în sectorul Covid, din care 18 pentru pacienții pediatrici.

De asemenea, la unitatea ATI Covid sunt internați 2 pacienți, nemaifiind disponibile paturi pentru pacienți Covid.

Pe de altă parte, evoluția rapidă din ultima perioadă a numărului de infectări arată o tendință de creștere a numărului de cazuri active și a numărului de internări, valul 5 pandemic fiind în plină desfășurare.

Din cauza acestor factori, conducerea unității spitalicești a mărit progresiv numărul de paturi alocat inițial patologiei Covid, atât în ceea ce privește pacienții adulți, cât și pe cei pediatrici, astfel încât sâmbătă Spitalul Municipal Rădăuți, cu cele 141 paturi COVID, se află în situația de a fi depășit numărul de paturi corespunzător etapei ”scenariul galben” în care erau prevăzute 126 paturi din planul de reziliență al sistemului județean de sănătate.

Totodată, conducerea spitalului rădăuțean a decis ca începând cu data de 1 februarie numărul de paturi din secția ATI COVID să fie majorat la 6.

Din discuțiile purtate de prefect cu cei doi factori de decizie a reieșit că managementul spitalului municipal rădăuțean este decis să respecte și să pună în aplicare de îndată planul de reziliență județean, reducând pe cât este posibil presiunea exercitată asupra Spitalului Județean de Urgență, astfel încât acesta din urmă să poată oferi într-o măsură cât mai mare asistență medicală și pacienților cu patologie non – COVID.

„Funcție de evoluția situației epidemiologice și a numărului de internări a pacienților COVID, Spitalul Municipal ”Sf. Doctori Cosma și Damian” Rădăuți va demara imediat pregătirile pentru operaționalizarea tuturor celor 238 de paturi din care un număr de 12 în secția A.T.I., corespunzător scenariului roșu din cadrul planului județean de reziliență a unităților spitalicești, fiind declarat spital COVID dacă situația o va impune”, se arată în comunicat.


Intră acum și în grupul de