Spitalul Fălticeni crește capacitatea pentru pacienții Covid și este pregătit să aplice „scenariul roșu” al planului județean dacă numărul de pacienți din spitale o va impune

Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a discutat, luni, la sediul Spitalului Municipal Fălticeni cu managerul unității spitalicești, dr. Vlad Alexandru Morariu, despre pregătirea unității spitalicești pentru perioada următoare a pandemiei.

Potrivit unui comunicat de presă, la Spitalul Municipal Fălticeni erau operaționalizate, luni, un număr de 95 de paturi destinate patologiei COVID-19 (din care 30 paturi destinate pacienților pediatrici, 65 paturi destinate adulților) la care se adaugă 2 paturi de ATI COVID, urmând ca în zilele următoare numărul paturilor ATI COVID să fie dublat.

Prefectul județului a remarcat totala deschidere a echipei de conducere a Spitalului Municipal Fălticeni în ceea ce privește preluarea gestionării pacienților COVID-19 pediatrici, alături de Spitalul Municipal Rădăuți, precum și operaționalizarea unui număr suplimentar de 29 de paturi destinate patologiei COVID -19, raportat la prevederile scenariului galben din planul de reziliență al sistemului județean de sănătate (66 paturi prevăzute în plan).

Managerul unității sanitare, dr. Vlad Morariu, a arătat că spitalul fălticenean este pregătit să treacă în scenariul roșu, dacă numărul de pacienți confirmați la nivel județean și care necesită internare o va impune. Scopul acestei suplimentări a numărului de paturi este și de protejare a Spitalului Județean de Urgență Suceava, astfel încât acesta să poată gestiona și patologie non – COVID, precum și cazurile pacienților cu forme critice existente la nivelul întregului județ.