Program de funcționare redus la două centre de vaccinare din municipiul Suceava


Intră acum și în grupul de

Primarul Ion Lungu a anunțat, miercuri, reducerea programului la centrele de vaccinare împotriva Covid din municipiu.

El a spus că numărul persoanelor care se vaccinează este foarte mic și că dacă în țară s-a luat decizia închiderii unor centre de vaccinare, în municipiul Suceava se va reduce programul de funcționare.

Astfel, la centrul de vaccinare de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” programul va fi în zilele de luni și joi între orele 8:00-14:00, iar marți, miercuri și vineri între orele 14:00-20:00, iar în zilele de sâmbătă și duminică de la 8:00 la 14:00.

La centrul de vaccinare de la USV, programul va fi de luni până duminică de la ora 10:00 la ora 16:00.

Centrul de vaccinare de la Iulius Mall va rămâne programul actual de la 8:00 la 20:00, fiind centrul de vaccinare cu cea mai mare adresabilitate.

Primarul a menționat că aceste programe de funcționare au fost stabilite împreună cu DSP Suceava la propunerile făcute de personalul medical din centrele respective.

„Sperăm și ne dorim să se vaccineze cât mai mulți suceveni și mă refer în special la persoanele adulte pentru că așa cum se știe și este dovedit, cei vaccinați trec mai ușor prin boală și riscul este mai mic”, a spus Lungu.


Intră acum și în grupul de