Rata de infectare continuă să scadă în Suceava, Rădăuți și Fălticeni. În județ sunt 3.938 de cazuri de Covid în evoluție

În județul Suceava sunt, sâmbătă, 3.938 cazuri de infecție Covid -19 în evoluție.

În ultimele 24 de ore au fost declarate vindecate de Covid un număr de 716 persoane din județul Suceava ridicând la 46.524 numărul de suceveni declarați vindecați de la începutul pandemiei.

Rata de infectare continuă să scadă în municipiile Suceava, Rădăuți și Fălticeni.

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 localități, 0 are 0 cazuri, 1 au câte un caz în evoluție, 6 au sub cinci cazuri în evoluție, 25 au sub zece cazuri în evoluție iar 82 au peste zece cazuri în evoluție.

Sâmbătă se află în carantină în județ 2.089 persoane, 195 intrate în ultimele 24 de ore, iar în izolare, în afara celor aflate în spital se află 4986 persoane, din care 509 intrate în ultimele 24 de ore.

Numărul total de persoane testate până în prezent în județ este de 524.092, în ultimele 24 de ore fiind testate 1046 persoane.