Un mort într-un incendiu care a afectat o gospodărie nelocuită din Pârteștii de Jos


Intră acum și în grupul de

O persoană a fost găsită moartă în urma unui incediu care a afectat o gospodărie nelocuită din Pârteștii de Jos.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, cpt Alin Găleată, un incendiu s-a produs sâmbătă seara la o gospodărie din localitatea Pârteștii de Jos.

Pentru lichidarea incendiului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de  Intervenție Solca, împreună cu lucrătorii SVSU Cacica, Botoșana și Comănești, cu 5 autospeciale de stingere.

Flăcările au afectat anexele gospodărești, respectiv șură, adăpost de animale, depozit de furaje și acoperișul bucătăriei de vară, pe o suprafață totală de aproximativ 200 de metri pătrați.

Din nefericire, într-una dintre anexe a fost identificat trupul carbonizat al unei persoane, a spus cpt. Găleată care a menționat că în acest moment nu se cunoaște calitatea persoanei, întrucât gospodăria nu era locuită.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic, generat de o țigară nestinsă, respectiv fumatul în locuri nepermise, a precizat sursa citată.


Intră acum și în grupul de