Numărul pacienților Covid din județul Suceava continuă să scadă

În județul Suceava sunt, joi, un număr de 368 de pacienți Covid în spitale, în scădere ușoară față de miercuri.

Potrivit centralizării Prefecturii Suceava, în județ, în ultimele 24 de ore au fost internate 42 persoane suspecte de infecție cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 60 persoane cu această afecțiune. În aceeași perioadă de referință au decedat 3 persoane (Suceava, Vatra Dornei, Vama) ca urmare a infecției cu Covid – 19 ridicând la 2.175 numărul de persoane decedate în județ de la începutul pandemiei.

Din totalul celor 622 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 133 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19 (din care 1 pacient pedriatic), 20 pacienți sunt în zona tampon și 469 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Din cei 133 pacienți diagnosticați Covid-19 din SJU Suceava 5 prezintă forme ușoare ale bolii,  77 prezintă forme medii ale bolii, 42 prezintă forme severe, 9 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI (din care 4 pacienți ventilați non-invaziv, 2 intubați).

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 315 paturi libere, din care 84 pentru pacienți Covid-19 ( 15 pentru copii), 198 în sectorul non-Covid, 28 pentru zona tampon.

La unitatea ATI sunt disponibile 5 paturi pentru pacienți Covid, sunt 22 ventilatoare libere, din care 8 pentru pacienții Covid-19 și 14 pentru pacienții non- Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați 42 pacienți adulți diagnosticați cu Covid-19 (7 pacienți cu forme ușoare, 33 pacienți cu forme medii, 2 pacienți cu forme critice) și 1 copil, persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 5, sunt disponibile 67 locuri în sectorul Covid (din care 4 pentru copii). La unitatea ATI Covid sunt internați 2 pacienți, este disponibil 1 pat pentru pacienți Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați 50 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (10 pacienți cu forme ușoare, 21 pacienți cu forme medii, 19 pacienți cu forme grave), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 0, fiind libere 8 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului sunt internați 27 pacienți diagnosticați  Covid-19 (16 pacienți cu forme ușoare, 11 pacienți cu forme medii), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 0, fiind libere 19 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret sunt internați 9 pacienți diagnosticați  Covid-19 (9 pacienți cu forme ușoare), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 4, fiind libere 12 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați 38 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (31 pacienți cu forme medii, 7 cu forme grave), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 2, fiind libere 10 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Fălticeni sunt internați 56 pacienți adulți diagnosticați cu Covid-19 (49 pacienți cu forme medii, 5 pacienți cu forme grave, 2 pacienți cu forme critice) și 12 copii, persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 0, fiind libere 29 locuri în sectorul Covid ( din care 18 locuri pentru copii). La unitatea ATI Covid sunt internați 2 pacienți, nu sunt disponibile paturi pentru pacienți Covid.

Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 în spitalele din  județul Suceava este de 368 (din care 14 copii) iar numărul persoanelor suspecte de Covid-19, internate, este de 31.

La nivelul județului sunt disponibile 229 locuri libere Covid (din care 37 pentru copii) și 39 locuri pentru zona tampon.

Conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 163882 (78 copii) de persoane vaccinate, din care 114521 persoane cu rapel și 39410 persoane au primit și doza a treia. În cursul zilei de ieri, 09 februarie 2022, s-au vaccinat în județul Suceava un număr de 298 persoane (73 prima doză, din care 8 copii, 83 doza a-II-a și 142 doza a-III-a).