Operatiune complexa si cu grad mare de dificultate pentru refacerea podului tehnologic peste raul Suceava

Primarul Sucevei, Ion Lungu, şi-a exprimat miercuri speranţa că în data de 6 septembrie, apa caldă va reveni la robinetele sucevenilor, explicând că soluţia pentru refacerea podului tehnologic, care a fost rupt de inundaţii fiind afectată conducta ce transportă apă caldă menajeră, este „o operaţiune complexă, cu grad mare de dificultate”. El a arătat că noile subansambluri ale podului urmează să fie montate în cursul zilei de vineri cu o macara de mari dimensiuni, de 500 de tone.

Lungu a spus că pentru punerea în aplicare a acestei soluţii tehnice s-a lucrat non-stop, inclusiv în nopţile de sâmbătă şi duminică. El şi-a exprimat speranţa că angajaţii Termica SA Suceava vor reuşi în timp scurt să monteze conductele după ce podul va fi refăcut.

Conducta magistrală de apă caldă şi două conducte de apă potabilă instalate în zonă prin proiectul ISPA, dar care încă nu au fost puse în funcţiune, au fost avariate la sfârşitul lunii iunie din cauza unei viituri formate pe râul Suceava care a dus la ruperea unui pilon al podului tehnologic care le susţine